Magic (oameni din copilarie)

Fiecare dintre noi decidem daca anumite lucruri sunt sau nu magice pentru noi. Iar experientele noastre magice sigur sunt simple intamplari de zi cu zi pentru ceilalti. 

O anumita persoana imi va spune esti pretentioasa cu ceea ce inseamna MAGIC asa cum esti si la capitolul BARBATI.

:))) Foarte amuzant. Se gasesc unii sa spuna ca am gusturi proaste la barbati. Nu sunt de acord. Adica faptul ca pe gustul meu sunt oamenii in primul rand destepti (cu cat mai destept cu atat mai bine), tacuti si cu bun simt nu ma face sa am gusturi proaste. Ok, mi-a placut un tip cu nasul mare, un altul cu buzele prea subtiri. Dar asta e...sunt gusturile mele!!!

Cum acei "unii" cauta la o femeie sani, extensii si atitudine, eu caut la barbati minte si bun simt :) 

Lucrurile magice, de asemenea sunt multe. Ce sa fac eu? Sunt o norocoasa! (Cu o planeta ce guverneaza zodia mea numita Jupiter...nume imprumutat zeului zeilor la romani si cu un nume in astrologie "Marele Benefic sunt...fix asa cum sunt) Cunosc oameni buni, deosebiti si care stiu ca lase amintiri nemaipomenite.

Se-ntreba mama odata de ce sunt atat de reticenta si parca speriata de bombe cand e vorba de persoane de varsta mea si atat de schimbata cand e vorba de persoane ce au 40 de ani+. De ce? Stiti ca totul vine din copilarie, nu? Totul la modul general. 

Copilaria (adica perioada in care eram fff mica 3-4 ani) mi-am petrecut-o in principal cu cei 3 vecini. Aveau 20 de ani si eram foarte legata de ei. Intr-adevar mergeau si se distrau pana dimineata devreme, apoi dormeau pana pe la ora 14, aveau cateva ore la dispozitie si apoi aceeasi distractie. Dar in cele cateva ore libere se jucau cu mine, radeam, ma dadeau in leagan, il alergam prin curte:)))

Un an mai tarziu a aparut Andrei (si despre el e vorba in postare)

Si-au mai fost Oana si Mirabela. Mirabela invata foarte mult (era cu 2 ani mai mare decat mine) si rareori strigam la poarta aflata putin mai sus de mine "Mi-ra-be-laaaaa! Mi-ra-be-laaaa!" iar ea iesea la joaca. In rest era cu burta pe carte:) Oana, cu un an mai mica decat mine mi-a fost vecina in vacanta. Cand statea la bunica ei. In rest statea la blocuri.

Aaa si fetele de la brutaria noastra. Cu o diferenta de vreo 14 ani intre mine si ele.

Acum am 25 de ani si gandindu-ma la ei, la toti, imi apar ca acum 20 de ani in minte. Ceea ce e mai greu de realizat e ca pe vremea pe cand eram "prieteni de joaca" ei erau mai tineri decat sunt eu in prezent.:)

**************************************************

ANDREI, omul de 20-22 de ani care se juca, alaturi de sotia lui cu Ana, un copil de 5 ani era "Tati". Avea o afacere cateva case mai sus de mine. O macelarie. Imi amintesc totul extrem de bine (deh, asta inseamna sa ai o memorie buna:) ) Chiar si perdeaua care despartea cele 2 incaperi. 

Toata ziua ma jucam cu el. Nu stiu cat de inalt e. Probabil 1.80-1.90 (clar pe vremea aia il vedeam cu mult mai inalt). Il vedeam fff inalt pe vremea aia. Tin minte cum ma lua de maini, isi desfacea picioarele si ma dadea ca-n leagan. Tzipam in toate felurile de fericire...radeam foarte mult. 

Imi cumpara dulciuri, ma jucam cu jucariile (ma intreb acum ce jucarii. N-avea copii pe vremea aia)

De mai multi ani e plecat in alta tara, pe alt continent chiar :) cert e ca din momentul in care a plecat si nu a mai fost vecinul meu nu l-am mai vazut. Sa fie 18 ani daca nu mai mult. 

Nu stiu ce impresie i-am lasat eu in seara asta in cele 8 minute de discutii online cu tot cu web pornit. Dupa parerea mea una mai putin buna decat cea pe care o avea cand a plecat.

Acum 18 ani eram, pentru el, un copil blond, alaturi de care se juca, pe care-l legana in toate felurile. Acum sunt o persoana de 25 de ani. Punct. Cam asa vad lucrurile.

El...hmmm daca pe mama lui am vazut-o si am recunoscut-o in prima secunda, pe el clar nu-l recunosteam. Iar daca cineva imi dadea indiciul "e cineva din copilaria ta" sigur intrebam "Si...sigur a fost un om important din copilaria mea? Sau l-am vazut asa...o data, de doua ori?" 

Cand a inceput insa a vorbi am fost sigura ca el e. Ma-ntreb cum e posibila o asemenea memorie auditiva. Fiecare dintre noi auzim mii de voci in viata noastra. Prieteni, cunostinte, actori, cantareti, prezentatori. Vocea lui e ...aceeasi. 

Am vrut sa-i spun ca mi-e dor sa ma ia de maini si sa ma legane dar inaltimea mea, care-a ajuns pana la 1.65 clar, nu-i mai permite:) in ceea ce priveste cele 52 de kg nu cred ca-i asta o problema :)

Da, e unul dintre oamenii care au facut sa am o copilarie MAGICA! :) Unul dintre oamenii care prin dragostea pe care mi-a aratat-o mie m-a facut ca la randu-mi sa iubesc toti copiii. Sa ma joc cu toti, sa rad cu toti, sa alergam.

Si sper ca macar in memoria unei parti mici din copiii care ma inconjoara sa reusesc sa raman asa cum a ramas Andrei pentru mine :) MAGIC:)